Vladimir Mitev este un jurnalist bulgar din Ruse și realizatorul blogul Podul Prieteniei, în care descrie aspecte legate de “duo-ul România – Bulgaria”, cum îl numește el. Cunoscător al limbii române, participă neobosit la diverse evenimente culturale legate de relațiile dintre țările noastre și scrie despre ele în ambele limbi. De curând a dorit să afle răspunsuri la câteva întrebări legate de atracția mea pentru Bulgaria și astfel s-a născut un mic interviu.
Versiunea în bulgară, în traducerea lui Vladimir, se află aici.
Mihai Bătrânu în faţa unui billboard care promovează concertul grupurilor de rock din Sofia (foto: Mihai Bătrânu)
Fondatorul blogului românesc “Bulgarikon” despre cultura și limba bulgară a acordat acest interviu blogului ”Podul Prieteniei”
Mihai Bătrânu este fondatorul blogului ”Bulgarikon”, prin care încearcă să-și ajute concetățenii să cunoască Bulgaria, împlinindu-și totodată și propria sa curiozitate cu privire la ţara vecină. IT-istul în vârstă de 41 de ani s-a născut și locuiește în Bucureşti. Și-a înființat blogul în vara anului 2013. Interesul lui pentru Bulgaria este unul vechi. Ca mulţi alți români, a urmărit programele Televiziunii Naționale Bulgare în copilărie și și-a însușit diverse cuvinte și propoziții din limba bulgară. După mulți ani, într-o călătorie la Bansko, Mihai descoperă că înțelege multe cuvinte bulgărești și decide să înceapă să învețe cât mai bine bulgara. Programatorul călătorește deseori ca turist – nu doar în Bulgaria, ci și în lume. Îi place să gătească şi să cunoască diverse culturi prin hrana și limba lor. Ascultă muzică rock și învață să cânte la chitară bass. Este căsătorit și are un copil.
Domnule Bătrânu, dvs. aţi fost prezent la marele concert din Sofia al formaţiilor rock bulgăreşti din sfârşitul anilor `80 şi începutul anilor `90. Aceste formaţii – precum Reviu, Control, Hipodil, Generaţia Nouă, au fost odată reprezentanţii curentului cultural al tinerilor şi au avut mare influenţa în cursul anilor. Ceea ce impresionează este că dvs. v-aţi îndrăgostit cu muzica lor, fiind un român. Aţi avut pasiune pentru limba bulgară şi cultura bulgărească care v-a dus la o apropiere cu bulgarii de invidiat. Dar să începem cu concertul. Ce impresii aţi avut de la concertul din Sofia? Cum veţi descrie muzica ascultată acolo în faţa cititorii din România, care habar n-au despre formaţiile acestelea, dacă vă doriţi să-le atrageţi la pasiunea sa?
Am descoperit cele patru formații – și nu numai pe ele – căutând în primul rând muzică din genuri cât mai apropiate de ce ascult eu în general. Ce au ele în comun e faptul că și-au început cariera la sfârșitul epocii comuniste, deci acum vreo 30 de ani și, după cum spuneai, au avut o influență imensă în rândurile publicului și a altor trupe care le-au urmat. Practic au făcut primii pași în genurile respective în Bulgaria (new wave, cold wave și punk rock, pe alocuri cu motive tradiționale) și perioada pe care au prins-o a fost plină de energii creatoare, datorită libertății câștigate după căderea comunismului.
Acest gen de concert nu a fost o noutate, au mai fost ediții în care au cântat cel puțin trei trupe din cele menționate, împreună cu altele, însă nu cred că a fost vreunul în care au fost toate patru. Au participat și foști membri marcanți, ca de exemplu Kolio de la Kontrol sau Milena Slavova, fostă componentă de bază la Reviu care apoi a urmat o carieră solo pe care o apreciez foarte mult. Până și cei de la Hipodil au prezentat pe scenă membrii din primele formule ale trupei.
Cum arată Sofia pentru un cetăţean al Bucureştiului?
La Sofia am fost deocamdată doar de două ori, dar mă voi mai duce, pentru că vizitele au fost scurte și nu am apucat să văd prea multe. Primul lucru care mi-a plăcut a fost că nu este atât de aglomerată ca Bucureștiul, care a ajuns să fie sufocat. De asemenea, tot ca o comparație cu Bucureștiul, unde mai tot ce construiește e în avantajul autovehiculelor, există zone pietonale întinse în centru. Lucrul acesta l-am observat și în alte orașe din Bulgaria. Alt plus, există metrou de la aeroport până în oraș. Bucureștiul mai are de așteptat ani buni până să aibă și el așa ceva.
Mi-a plăcut și că are munte în imediata apropiere și am în plan să ajung pe Vitoșa în viitor.
Probabil cititorii români şi bulgari ar dori să ştie cum s-a născut şi cum s-a dezvoltat pasiunea dvs. despre limba bulgară şi chestiile bulgăreşti. În ţările noastre de regulă oameni se deschid spre occident, spre lumea largă, dar spre regiunea noastră deschiderea deseori e limitată din cauze diferite: precum prejudecăţi istorice, sens de superioritate şi egoism naţional, lipsa de curiozitate şi implicare. Care e povestea iubirii voastre către lucrurile de la sudul Dunării?
Primele contacte cu Bulgaria au fost în perioada copilăriei, în anii ‘80, prin intermediul televiziunii bulgare, care deși venea tot dintr-o țară din blocul comunist, avea o deschidere incredibilă în comparație cu a noastră. Probabil nici nu era greu, având în vedere că la noi se emitea câteva ore pe seară și mai tot era despre Ceaușescu, dar important e că aveam o alternativă la care altfel nici nu visam, din moment ce, dacă țin bine minte, la voi erau două canale care emiteau toată ziua. Faptul era cunoscut în mod sigur și în Bulgaria, din moment ce la ambasadă era afișat programul săptămânal, tradus (țin mine că tata trecea pe acolo și îl aducea acasă copiat). Circulau și o mulțime de glume pe tema asta. Îmi amintesc și acum de un desen al caricaturistului dizident Mihai Stănescu, care din păcate a decedat recent, în care era intervievat directorul televiziunii bulgare pe la începutul anului 1990. Întrebat fiind „Și, în încheiere, ce ați dori să transmiteți telespectatorilor români?”, acesta răspunde „Am dori să le transmitem campionatul mondial de fotbal”.
Așadar, ca toată lumea din sudul României, mă uitam zilnic „la bulgari”, cum se zicea pe atunci și în tot acest timp am învățat alfabetul chirilic, apoi multe cuvinte. Nu știu cum le înțelegeam, că nu mă ajuta nimeni, pur și simplu când ești copil acumulezi mult mai ușor din context. După 1990 contactul s-a pierdut, televiziunea prin cablu nu a inclus posturi bulgare – situația asta continuă până în ziua de azi, din păcate – așa că n-am realizat că totul a rămas undeva într-un cotlon al memoriei până în ianuarie 2012, când am ajuns prima oară în Bulgaria, la Bansko. Acolo am văzut că pot citi tot și chiar înțelege multe cuvinte scrise. În afară de asta, experiența a fost în întregime un succes, mai ales datorită faptului că am avut primul contact cu bucătăria bulgară, în restaurantele tradiționale din Bansko. Așa că m-am hotărât să învăț bulgara, ceea ce am și făcut imediat după ce m-am întors. După o vreme am realizat că experiența nu e completă dacă nu explorez și alte laturi ale culturii bulgare, în consecință am început să caut informații și despre muzică, gastronomie, istorie, geografie… și așa am ajuns să îmi placă toată această aventură și să doresc să merg tot mai departe.
Presupun că în cadrul căutările dvs. – în spaţiul real sau în spaţiul virtual, legate de Bulgaria, inevitabil faceţi comparaţii cu viaţa şi realităţile româneşti. La ce gânduri v-a dus cunoaşterea ţării vecine de sud? În ce măsură vă asumaţi rolul unui pod al prieteniei omenesc şi cetăţenesc între ţările noastre?
Cred că suntem destul de asemănători, din moment ce suntem vecini și am evoluat împreună în decursul istoriei, însă din păcate nu știm prea multe unii despre ceilalți. Nu m-am gândit serios să îmi asum vreun rol, nu am atâta influență, sper doar că tot mai mulți români vor deveni interesați de Bulgaria și vor explora diverse aspecte legate de ea. Și dacă vor avea întrebări, să afle răspunsuri pe Bulgarikon.
Dvs. faceţi şi singurul blog bulgăresc în limba română de care știu în acest moment – ”Bulgarikon”, unde împărtăşiţi descoperirile legate de gramatica limbii bulgare şi bucătăria bulgărească. Merită notat că dvs. scrieţi precizări foarte detaliate despre limba bulgară, din care şi bulgarii ar putea avea ceva de învăţat. Totodată, dvs. aveţi hobby să gătiţi acasă mâncări bulgăreşti în felul în care ei se gătesc în Bulgaria, inclusiv cu ingrediente cât mai originale. Cum aţi ajuns la ideea despre blogul ”Bulgarikon”? Ce aţi realizat deocamdată cu el? Şi ce planuri aveţi despre viitorul lui?
Ideea mi-a venit după ce m-am hotărât să încep să învăț limba bulgară și, căutând resurse, am descoperit că nu exista nimic de genul respectiv în România. L-am inaugurat în vara lui 2013, intenția de bază fiind să găsesc și alți pasionați de bulgară, ca să ne ajutăm reciproc, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Dar asta contează mai puțin și nu o să renunț, chiar dacă scriu mai rar în comparație cu perioada de început. Important e că există oameni care găsesc în site informații utile, aflu asta din mesaje primite de la ei, dintre care cel mai interesant a fost de la un domn care s-a apucat să învețe bulgară la 72 de ani, explicând foarte frumos cauza: „eu înțeleg asta ca pe o formă de respect, ca pe o dovadă de simpatie pe care o datorez fraților noștri de dincolo de Dunăre când le vizitez țara”. Sunt și eu întru totul de acord cu această explicație în ce mă privește.
Așadar, faptul că site-ul e de ajutor altora e un motiv în plus să merg mai departe. Pe de altă parte, îmi e de ajutor și mie, pentru că e un loc în care sintetizez tot felul de informații legate de gramatică pe care le pot revedea ori de câte ori am nevoie de împrospătare a memoriei.
M-am gândit mult dacă să existe în articole transliterații ale cuvintelor bulgărești în alfabetul latin. Ar putea fi utile la început, dar am observat că mai târziu ar încurca procesul, pentru că involuntar nu mai are loc efortul de a citi caracterele chirilice. Spun asta din proprie experiență. Multă vreme am avut probleme cu cititul literelor cursive sau de mână ale alfabetului chirilic și o ocazie de a exersa era să citesc dintr-un ghid de conversație în care textele în bulgară erau scrise cu varianta cursivă, urmată de versiunea în caractere latine. Rezultatul era că, fără să vreau, îmi fugea imediat privirea pe varianta transliterată.
Însă doar cu litere chirilice site-ul nu era deloc prietenos cu vizitatorii care vroiau să afle câte ceva despre Bulgaria – de exemplu rețete de mâncare sau cuvinte și expresii uzuale – dar nu erau interesați să știe alfabetul. Pentru aceștia am găsit o cale de mijloc, am pus transliterare (inclusiv cu accente, pentru o conformitate cât mai mare) dar nu vizibilă pe loc, ci într-o casetă ce apare la mouse over pe o iconiță. Totuși în articolele legate strict de gramatică am lăsat ca la început, fără nicio transliterare.
Pentru viitor mi-aș propune să scriu mai mult și despre alte subiecte, nu doar despre gramatică. De exemplu, nu am tratat până acum nimic legat de geografie sau de împărțirea teritorială, lucruri ce pot fi utile pentru călătorii. În plus, mi-ar plăcea să prezint și tot felul de curiozități și descoperiri personale – de exemplu, recent am găsit din întâmplare regulile după care se compun în prezent abrevierile de pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor. Multe din ele nu sunt chiar atât de intuitive cum ne-am aștepta.
Sunteţi un om care iubeşte călătoriile şi Bulgaria este una dintre destinaţiile dvs. Ce descoperiri ar putea face un român în Bulgaria în sens turistic? Adică, ce recomandaţi concetăţenilor dumneavoastră care au interes să exploreze vecina de sud?
În primul rând bucătăria, care e fantastică. Este foarte asemănătoare cu a noastră, fiind tot balcanică, și chiar dacă există diferențe de preparare, până și cei mai conservatori dintre români pot găsi mâncăruri similare cu ale noastre, care să le placă. Ce îmi mai place mult este aspectul tradițional al restaurantelor, care se manifestă și în modul de preparare al mâncărurilor – se folosesc tot felul de vase de ceramică și lut, din care mi-am cumpărat și eu pentru acasă și parte din ele le-am prezentat pe site – sau există vetre și grătare pe care se coc la vedere tot felul de bunătăți. Îmi mai place și faptul că se folosesc multe plante aromatice și condimente, de unele din ele nici nu știam că există. De exemplu, de cimbrișor am aflat întrebându-mă ce înseamnă „mașterka” pe care o tot întâlneam în rețetele bulgărești.
Recomandări speciale nu mă pricep să fac, pot doar să menționez site-ul Dianorei, care e o sursă bună de inspirație pentru călătorii. În rest, Bulgaria oferă atâta varietate încât oricine poate găsi ceva interesant acolo. Iubitorii de istorie pot vedea vestigii și monumente din trecutul îndelungat al țării, cei care sunt interesați de tradiții pot să participe la diverse sărbători și festivaluri locale, amatorii de plimbări în natură pot vizita rezervații sau să urce pe munți, cine iubește marea poate să ia la rând localitățile de pe coasta Mării Negre…
Acest interviu reprezintă şi un fel de înfrăţire între blogurile noastre – ”Bulgarikon” şi ”Podul Prieteniei”, fiind publicat la ambele site-uri. Veţi putea conclude interviul cu un mesaj motivaţional despre relaţiile între români şi bulgari la un nivel pur omenesc? Cum vedeţi contactele româno-bulgare şi ce viitor vor avea ele? Dvs. ce mai visaţi să faceţi cu privire la Bulgaria şi bulgari?
Mesajul e foarte simplu: suntem vecini, trăim la doi pași, ar fi păcat să nu încercăm să ne cunoaștem mai bine, mai ales că nu suntem atât de diferiți. Ne leagă mai multe lucruri decât credem și primul din ele este limba. Există nenumărate elemente comune în limbile noastre care abia așteaptă să fie descoperite. Iar faptul că facem parte de peste zece ani din aceeași entitate, Uniunea Europeană, e și mai util, mai ales în ce privește călătoriile dintr-o parte în cealaltă.
Cât despre mine, aș vrea să ajung odată să vorbesc fluent bulgara – în timp real încă nu merge prea bine – și să continui să scriu articole pe site, eventual să reușesc să creez și diverse instrumente care să îi ajute pe cei ce vor să învețe, de exemplu aplicații pe telefonul mobil. De asemenea, să continui vizitele și să explorez cât mai multe regiuni ale țării.
Și să văd într-o zi Bulgaria și de pe vârful Musala, de la 2,925 m.
